Premiile Ariel 2010

S-au decernat azi la Casa Vernescu Premiile Anuale ale ARIEL (asociație de editori din care fac parte editori și reviste literare printre care Cartea Românească, Limes, România literară, Luceafărul de dimineață, Ramuri). Premiile se acordă pentru cartea Anului și Revista Anului dintre cele publicate la edituri membre, respectiv reviste care au aderat la ARIEL (mai există și alte asociații de editori, cum se știe).

Premiul pentru Cartea Anului a fost împărțit între poetul și prozatorul Nichita Danilov pentru romanul „Ambasadorul invizibil” (Ed. C.R.) și criticul literar și poetul Ion Pop pentru recenta sa carte de critică „Din avangardă spre ariergardă” (Ed. Vinea).

Revista anului a fost desemnată „România literară” (director Nicolae Manolescu, redactor-șef Gabriel Chifu) iar o diplomă de merit a fost acordată noii reviste „Conta”, condusă de poetul Adrian Alui Gheorghe, revistă înființată chiar în 2010 la Piatra Neamț și care a ajuns la nr.4.

Felicitări merituoșilor laureați!

Anul trecut, la prima decernare, au fost premiați pentru cartea anului Marta Petreu și Mircea Mihăieș, iar pentru revista anului „Memoria - revista gîndirii arestate”.

Octavian Soviany - pentru tine, fără de care aș fi degerat demult

Octavian Soviany


pentru tine, fără de care aș fi degerat demult

Numai tu eşti tânără în
camera asta
care seamănă cu
o nuvela de
cehov. Ceainicul
clipoceşte domol.
Frica s-a făcut o pisică
albă și foarte pufoasă.
Curățăm amândoi
cartofi pentru cină.
În curând
vântul ca un
mecanic bătrân care-și zornăie
sculele ruginite
va aduce miros de lemn
putred în casă.
Patul din colț este roşu
ca al soţilor arnolfini. Acolo
o să-ți sărut toată noaptea
umerii albi cu tristeţe.
În camera asta până și moartea
are aerul unui anestezist obosit.

Iolanda Malamen - Prima scrisoare

Iolanda Malamen

Prima scrisoare

Uneori peste iubire se așterne o ferigă albă, cărnoasă, malefică
iar eu cu fervoare de femeie care vrea să-și înfigă
cu ascuțișul cuțitului ultima rămășiță de viață,
pregătesc un hohot sălbatic de rîs,
dar și complexele unui viitor înfometat.

Hristos a înviat!

Tuturor scriitorilor și cititorilor care sărbătoresc azi minunea învierii lui Hristos le dorim Sărbători cu lumină și bucurie!

Hristos a înviat!

Victoria Milescu

ÎNCĂ ÎL MAI AUZIM


Lui Nichita Stănescu

Încă îi mai auzim
bătăile inimii
în frunze
în ouă de vulturoaică
încă mai auzim
picurii necuvintelor
pe fruntea încoronată
încă îi mai auzim
bătăile inimii mari, tinere încă
pulsând un sânge astral
de vocabula rară
în fiece zbor tăiat
de pasărea castă
pe cerul ca o retină albastră
încă îl mai auzim
în fiecare zăpadă căzând
ani la rând, împurpurată
de strigătul unui înger...

MARIANA FILIMON - Poeme

MARIANA FILIMON

ORE

Să te rogi pentru mine
îi spun copacului alb din parcul Floreasca –
prietenul meu –
şi pentru fratele meu bolnav
şi pentru....
el foşneşte prelung
lacrima lui sporeşte
lumina de zi
peste noi se prăvale oraşul
cu o mare de zgomote
unde găsim reculegerea
îl mai întreb pe bătrânul copac
frunzele lui amestecă vorbe
de neînţeles.

DETALIU

Un gând alb
stors de toate sevele lui
cine îmi răscoleşte noaptea
între zări de hârtie
veghea între coperte
un suflet abstract
ce seamănă mult cu nimicul
cu sfâşietorul nimic


PETE ALBE

Palid eşti astăzi
sfiosul meu chip
ca şi cum o povară
ţi-ar strivi aşteptările
o invizibilă stea
a plâns pentru tine
în noaptea solstiţiului
sora ta stă de veghe
într-un nor de argint
petele albe din lungul tău drum
de la sine se leagă
pe câmpiile tale
gonesc caii de fum
ce îi împiedică
ce îi doboară

Gabriel Chifu - Eu, nesfârșita întristare a inimii sale

Gabriel Chifu

Eu, nesfârșita întristare a inimii sale

cel mai bine văd cu ochii aceștia ai mei
care nu sunt ai mei, ci ai lui.
cel mai bine merg cu picioarele acestea ale mele
care nu sunt ale mele, ci ale lui
și înaintează pe ape.
cel mai tare mă dor palmele acestea ale mele
care nu sunt ale mele ci ale lui
și sângerează în ierusalim.

eu mă întunec, el mă luminează.
eu, partea lui agonică, el, partea mea vie.
sunt legat de el cu frânghii invizibile, nu mă lasă:
el, aerostatul meu, mă trage după sine în văzduh,
pe mine, săculețul său cu nisip, rucsacul său cu nimicuri,
pe mine, nesfârșita întristare a inimii sale.